Suntem cu toţii banali

Unul dintre motivele pentru care am renunţat la vechiul meu blog au fost şi nişte discuţii ample,deloc civilizate şi nici prea logice,în care mi se reproşa că nu spun nimic nou sau extraordinar,deci ar fi mai bine să tac.Am aprobat prima afirmaţie:într-adevăr,nu sunt Dan Daiconescu,să vă spulber neuronii cu exclusivităţi,tocmai pentru că eu sunt o persoană banală.Pentru a scrie lucruri interesante,ar fi trebuit să am o viaţă cel puţin ciudată,ori eu nu sunt decât un biet eleeev român,care îşi roade existenţa într-o normalitate banal de ordinară.

Apoi,am pus problema definiţiei termenului de “nou”.Ce înseamnă “nou”,mai ales în scris?Să aruncăm o privire în literatură: 50% din ea înseamnă roman de dragoste.Toate romanele de dragoste s-ar putea rezuma în felul următor:doi oameni se iubesc,dar dragostea lor e împiedicată de tot felul de obstacole.Şi atunci,te întrebi tu ca prostu’,care e diferenţa într un roman al lui Marquez şi unul al lui Balzac?Se poate spune că Marquez propune subiecte noi,din moment ce tot romane de dragoste scrie?Aici ajungem la esenţa problemei:căci nu subiectul în sine contează,ci felul în care este el tratat.Prin extensie,putem spune că nu e nevoie să spui neapărat ceva nou,ci doar să repovesteşti o idee mai veche într-un alt mod,să o tratezi din altă perspectivă,să încerci să o vezi prin propriii tăi ochi.

Cât despre faptul că ar trebui să taci atunci când nu găseşti ceva genial/inovator/mirobolant de zis…a fost un complex pe care l-am avut mult timp şi de care încerc să mă descotorisesc.Parţial am reuşit,repetându-mi ideea de mai sus:nu contează ce spui,contează felul cum o spui şi atitudinea pe care o ai faţă de subiectul în cauză.Şi poate că acum nu spun vorbe măreţe,ci doar înşir palavre pe un blog,dar-cine ştie?-poate mai târziu chiar o să pot să leg două-trei cuvinte magice care să-mi aducă glorie.(LOL) Şi asta datorită dorinţei de a da greutate vorbelor mele.Aşa că,spre dezamăgirea unora,nu o să mă las de scris.Şi o să am blog în continuare,chiar dacă voi fi singurul meu cititor.(În fond,e scris în primul rând pentru mine,nu?)

Ideea e că nu numai eu spun lucruri banale,ci mai toţi . Ne exploatăm la maximum imaginaţia şi realitatea pentru a naşte idei.Da,geneza ideii deja născute.Suntem cu toţii banali şi totodată fermecători în banalitatea noastră.Iar acum vorbesc în numele meu,o aiurită-netalentată-şi-pe-deasupra-eleevă, important nu e faptul că scriu,ori că scriu bine sau prost,ci că am curajul să desenez în scris lumea filtrată prin mine şi să o trăiesc în acelaşi timp.E vanitos acest motiv fundamental pentru care nu voi renunţa la scris,ştiu.

Îmi pare rău că încă mai deranjez unele personalităţi blogăreşti de excepţie,deşi mi-am mutat blogul chiar de pe situl comun de bloguri,mai ales că începusem să le şi “fur” şabloanele.Totuşi,sunt rugate să îmi lase străbunii acolo unde sunt şi să nu încerce să îi bage ştiu eu pe unde,că de nu… mă mut pe ablog:)