mă enervează la culme faptul că nu ştiu cine sunt. mă confuzează toate ideologiiile, curentele, grupurile sociale din care nu fac parte. adevărul e că habar n-am dacă sunt nihilistă, anarhistă, comunistă, existenţialistă, wotanistă, nazistă ori suprarealistă. aparent, sunt de acord cu toţi şi cu toate. chiar şi cu cei care îmi spun că nu sunt pot fi de acord cu lucruri care se bat cap în cap.
m-am apucat să fac colecţie de frunze tomnatice, pentru a alunga ideea că va muri culoarea din mine, odată cu florile. iar m-am confuzat. vreau să iubesc toamna şi totuşi nu-mi pot reţine sentimentul de aversiune faţă de ea. bănuiesc că mi-ar conveni mai bine să ţin legătura cu acest anotimp numai prin corespondenţă.
azi m-am certat cu nişte colege de clasă. ele susţineau că trebuie să le urmez exemplul, eu susţineam că trebuie să îmi urmez creierul. morala: sunt pe dos.
îmi rezerv dreptul de a salva toate pozele obsedante de pe flickR în claculator şi de a le privi minute întregi, până îmi lăcrimează ochii. acum mă fascinează o tanti alb-neagră, bând un oarecare lichid dintr-o cană cu buline.
am un top zece al celor mai arătoase fete pe care le-am văzut vreodată. deunăzi citesc pe blogul uneia dintre ele cum că s-a uitat în oglindă şi a văzut o hidoşenie. aş vrea să-i dăruiesc vederea mea, dar mi-ar fi cam frică să nu o transform într-o infatuată cu aere de semizeiţă, care tot dă buzna pe la concursuri de frumuseţe. cel mai bine e să rămână aşa, “hidoasă”, nu credeţi?
în unele nopţi mi se pare că blonda mea începe să o ia razna şi să cânte singură prin casă. atunci mă scol şi o bag în husă. sunt atât de egoistă, încât nu-i dau nici măcar dreptul de a respira independent de mine.
citesc în “aşa grăit-a zarathustra”: mărturisesc, aş vrea ca tot pământul să se scuture-n convulsii, când se împerechează-un sfânt c-o gâscă. mărturisesc, aş vrea să nu mai existe pilda cu dumnezeul care mărită faţa harnică cu omul leneş, pe motiv că “şi ăla e tot al lui”. şi chiar dacă dumnezeu a murit, i-a rămas cuvântul, în faţa căruia suntem dureros de neputincioşi.
şi mă mai întristează gândul că cei mai estetici bărbaţi pe care i-am văzut sunt gay.
atât.
