Nu am conştientizat pe deplin acest fenomen denumit “campanie electorală” decât în dimineaţa când bunica m-a întâmpinat cu mâinile ocupate:
- Mi-a dat Geoană o găleată şi un calendar! răspunde ea prompt privirii mele întrebătoare.
Cu ochii mari, fie de somn, fie de uimire, m-am holbat la găleata de plastic din mâna stângă şi la calendarul din dreapta. Zic:
- A venit Geoană la tine şi ţi-a dat alea?!
- Nu, dragă, mă lămureşte bunică-mea, a trimes nişte puştani cu ele!
- Şi o să-l votezi? iscodesc eu.
Dar n-am primit un răspuns prea clar. Oricum, cine ar vota un nene doar pentru o găleată şi un calendar…
Cu toate astea, domnul Geoană a fost darnic, spre deosebire de contracandidatul său, Băse, care nu s-a îndurat decât de un pachet cu zece cutii de chibrituri, toate portocalii, ca flacăra, şi cu dedicaţia specială: “Băsescu pentru România!”. După ce am dat peste ele în dulapul din bucătărie şi am făcut cunoştinţă cu beţele suple şi iuţi, pot afirma că (te) ard destul de bine. Ca şi Băse, dealtfel. Noroc că nu sunt ascuţite la capete, să tragă şi ţeapă.
Apoi, cugetând eu mai profund asupra chibriturilor băsesciene, m-am gândit cum ar fi dacă, în loc de Băsescu, ar scrie acolo Miru Be. “Miru Be pentru România!” Sincer, m-aş simţi nasol să am numele scris pe un chibrit. Chiar dacă asta m-ar aşeza frumuşel pe scaunul prezidenţial.
Tot din sferele superioare ale karmei am downloadat şi imaginea porno a lui Băsescu pe o cutie de chibrituri, dedesubt scriind numărul de telefon de la linia ferbinte- genul ăla de cutii pe care le colecţionează beţivii. Ar fi fost o campanie electorală genială.
Totuşi, afişele electorale m-au readus cu picioarele pe pământ, sustrăgându-mă din starea mea yoghinică. Am constatat că la noi în oraş ponderea afişelor cu Băse e mult mai mare decât a celor cu Geoană, Antonescu, ori Oprescu. “Desigur, oraşul e al PDL-ului”, explică ai mei.
Asta n-ar fi fost nimic dacă într-o zi, când mergeam cu mama spre şcoală, n-am fi observat câţiva tipi chinuindu-se să dezlipească afişele cu Antonescu. E drept, nu sunt singura persoană care, fără să ştie nimic despre politică, îl consideră foarte inestetic pe acest om, dar într-o ţară democratică fiecare are dreptul la afirmare. Dar se pare că la noi pe canal nu curge en-gross puterea poporului. Mai nou, peste chipul lui Geoană s-au lipit alte hârtii, cu mesajul “Afişaj ilegal”. What’s next, good people? Mustăţi şi coarne desenate cu markerul lui Oprescu? Mânjit toate materialele PNL-iste cu gem de caise? Pus pastă de dinţi sub clanţa sediului PRM?
În fine, ajungem şi la bâlciul electoral din mass-media. Acum, de fiecare dată când deschid televizorul, în primele două secunde dau la Mute, să nu cumva să nimeresc doi politicieni conversându-se. Fiindcă atunci ori mă irită o gâsculiţă urlătoare, ori un măgar al mitropoliei, răgând insuportabil. Uneori stau şi mă gândesc ce tot au oamenii ăştia de împărţit, sau dacă le dă vreo primă de la partid pentru “propagandă frenetică”. În orice caz, de la Te Ve nu pricep decât că politica e un lucru foarte gălăgios, care poate dăuna timpanelor şi uneori şi creierului. Bunăoară, acum câteva zile, un nene acuza o tanti, fostă ministră, că ar fi dat mită în campania electorală un coşciug. N-am stat să ascult în ce condiţii s-a mituit, din ce fel de lemn era coşciugul, ori dacă beneficiarul lui va avea posibilitatea să şi voteze; nu mă gândesc decât că domnul care protesta vehement, în loc să comenteze atât, ar fi putut şi el să dea mită un cavou aceluiaşi person, ori poate prosoape cu partidul, sau lumânări personalizate- aşa ar fi fost chit cu doamna, chiar ar fi ofticat-o un pic.
Dacă votez? Nu votez. O să votez când o să mă fac mare. Cu Cedik. Fiindcă arată cel mai bine dintre toţi!
