Pentru că mi s-a luat!

Desigur că, fiind într-a doișpea, grija cea mai mare a cunoscuților mei e la ce dau la facultate. De parcă ar influența pe cineva decizia mea. De parcă ar fi neapărat nevoie să ies o intelectuală ca alți 21,999,999 români și să nu mă fac femeie de serviciu. -Ah, stai un pic, am impresia că și pentru asta îmi trebuie facultate!- În fine, totul se rezumă la faptul că urăsc să spun ce vreau să fac la universitate, ceea ce poate mulți au observat din felul în care lungesc tăcerea, după întrebarea cheie. Și asta se întâmplă tocmai datorită reacției pe care majoritatea oamenilor o au când aud de…ebraică.

Dacă ar fi fost medicină sau drept, aș fi câștigat automat respect, chiar și înaintea admiterii mele la curs. Dacă aș fi ales informatică, economie ori finanțe ar fi fost de bine: că e de viitor. De unde știu oamenii ce e și ce nu e de viitor, mare mister pentru mine! (Acum treizeci de ani ai fi zis că partidul e viitorul, când toți proștii dădeau năvală la școala de comuniști și acum stau pe tușă drept șomeri și se plâng de capitalism, că habar n-au să facă nimic. Dar asta e altă poveste.) Ori de m-aș fi dus la filosofie sau arte, nu m-ar fi băgat nimeni în seamă. O boemă, o snoabă. Dar eu mă duc la ebraică.

Disprețul pentru limba asta e maxim. Chiar nu mă așteptam să existe o limbă mai disprețuită decât latina și niște fețe mai schimonosite a dezgust decât ale celor care auzeau că merg la olimpiada de limbi clasice. Nu numai că ebraica e o limbă inutilă, dar aparține ”jidanilor”. Care conduc lumea, v-ați prins. În 90% din cazuri, în momentul în care rosestesc cuvântul ”ebraică”, mi se prezintă succint, dar prompt, comitetul de conducere al lumii: ”jidanii”.  În primul rând, nu înțeleg ce legătură are cu faptul că vreau să învăț ebraica. În al doilea rând, deși am multă imaginație, mi-e destul de greu să îmi închipui cum atâtea milioane de oameni sub denumirea de ”jidani” se înghesuie la conducerea lumii, preferând să trăiască viețile altora decât pe ale lor. (Vădați seama cum ar arăta o masă rotundă cu toți evreii din lume? Păcat că ar ține-o ascunsă, că le-ar fi dat de Guiness mult mai mulți bani decât de la conducere.)  Și în al treilea rând, deși nu știu care dintre aceștia conduc într-adevăr lumea, că nu am ales eu comitetul executiv la șefia planetei (apropo, dacă șefesc lumea, înseamnă că șefesc chiar tot, cu tot cu pantere și urși polari? Dar asta e altă întrebare.), e totuși bine că se sacrifică cineva să o conducă, altfel ar fi pe-aici mare dezordine!

Totuși orice român neaoș, cu rezidență la cine știe ce bar ordinar, cunoaște foarte bine conducătorii lumii, armamentul Israeului și imaginea politică a Ierusalimului din 2050. Dacă ar fi numai ei, aș mai zice, dar am avut surpriza să aud aceleași cuvinte din partea unui domn care chiar părea respectabil și cu care am stat și la masă pentru câteva ore. Cred că numai în timpul ăla am făcut ridurile din jurul gurii într-o întinzătură formală a buzelor în formă de zâmbet convențional, asta fiindcă erau ai mei de față și mi-era rușine să îi pun omului aperitivul  fix în cap, așa cum se cuvenea drept replică.(Nu știu de ce mi-e așa rușine de ai mei câteodată.) Nu am zis nimic, ceea ce a atras după sine o prelegere lungă despre cum aș putea eu să mă mărit cu un evreu bogat (măăă, în halul ăsta arăt eu?!), întreruptă pentru scurt timp de muzică și axată mai apoi pe figura unui evreu rus bețiv, al cărui nume nu l-am mai auzit până atunci și pe care l-am uitat îndată.

Asta înțelesese omul respectiv (am zis respectiv, nu respectabil, deși chiar așa părea) dintr-un singur cuvânt spus de mine. E clar, din perspectiva societății, mi-am pierdut nu numai utilitatea, dar și integritatea. Întrebarea ”Și ce ieși de acolo, din facultate?” e desigur și ea călcătoare pe nervi (cum ar fi vrut să le spună și Liviu Papadima părinților care veneau la UniBuc la porțile deschise: ”Copilul iese ce a intrat!”), dar o prefer tocmai fiindcă la mine nu își găsește rostul: de ce ar ieși cineva din facultate, când sunt atâtea lucruri de descoperit acolo și pentru care nu mi-ar ajunge o viață?  Din păcate, nici la restul oamenilor nu pare a-și găsi rostul în cazul meu. Plecând de la premiza că dreptul dă avocați, medicina dă doctori, spaniola dă căpșunari și germana dă naziști, aproape toți vor să îmi amintească de faptul că eu o să ies evreică, d-aia de conduce lumea.

Și de-asta mi s-a luat, fiindcă nu există ”lumea” care să conceapă învățarea unui lucru strict pentru învățarea unui lucru (înafară de Marin Mincu când îl critică pe Ion Barbu), ci doar pentru un avantaj material, un statut social sau cine știe ce oportunități. Și de-asta mi s-a luat, fiindcă nu învăț ebraica de dragul evreilor, dar dacă am pune în balanță plăcerea pentru studiu a poporului evreu versus plăcerea pentru studiu a poporului român, noi am fi în vârf și ei la bază. Și nu, asta chiar nu e de bine. Și de-asta mi s-a luat, că nu puteți măcar să vă țineți gura din bun simț, măi, oameni buni și într-o zi o să cotonogesc pe cineva rău de tot pentru chestia asta.